Suntem într-o fundătură istorică foarte periculoasă

     Mă uit la acest război ”civilo-cazon” dintre români și români. Las de-o parte chestiile cu ”amestecul în treburile interne ale agenturilor”, cum îi plăcea lui Ceaușescu să spună. Nu-mi place deloc lumea politică. E ceva scârbavnic de la natură. Am câțiva prieteni politicieni, nu toți sunt la fel. Unul dintre aceștia a avut patru mandate de parlamentar, funcții importante și un comportament în care au primat ”cei șapte ani de acasă”. La un moment dat, acesta era numărul 5 sau 6 în stat. Cei din jurul său, l-au anihilat cu finețe. Mă mândream cu el și nici acum nu renunț la convingerea că a fost cel mai bun politician buzoian de la Alexandru Marghiloman încoace. E vorba despre eseistul Ovidiu Cameliu Petrescu, fost referent și bibilotecar la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, înaintea doamnei Rodica Jude. După cei doi, eu am devenit referentul-bibliotecar al instituției, timp de aproape două decenii. Sunt onorat, am un ”arbore bibliologic” de ținută. Revin la durerile mele actuale. Clasa politică de acum, instituțiile de forță, administrațiile centrale și cele din provincie, parcă au înnebunit. E ca și cum s-a reparat liftul cu care Ceaușescu a ajuns pe acoperișul Comitetului Central, ca să fie dus direct în ghipsul de 7,62 al generalului bâlbâit Victor Atanasiu. Toți vor să intre în acest lift. Ducă-se, urcă-se. Numai să ne lase în pace. Văd mare scandal la tevereuri, circ violent cu limbile scoase și golite de scuipat. Unii spre alții. Acest individ viclean dar lipsit de maniere, Liviu Dragnea, demască ”un stat paralel”. Nu pentru a ne proteja pe noi, ci pentru șoriciul său rozaliu precum cel al celebrului guzgan Hrebenciuc. Nu am convingerea că nu există ”un stat paralel”. Sunt unul dintre scriitorii români urmăriți de servicii. Pur și simplu mi s-a aprins telefonul în buzunar. Am trecut prin vremuri grele în timpul împăratului Traian Băsescu și al soldatului Oprea. Ce nu înțeleg acum, e faptul că, dincolo de orice intenție bună, cei care conduc țara ne parcelează inclusiv opțiunile, ne duc spre un cimitir al legumelor umane, ne șterg voința, dreptul de a fi noi înșine. Pușcăriile sunt pline de ”găinari”, de inși vinovați mai mult decât sunt în realitate. E tare trist. Parcă România s-ar scufunda în Tisa, nu în Marea Neagră, cum se tot folclorizează. La televiziunile lui somon prăjit, ni se tot oferă imagini clișeu, chestii pediatrice din școli, violuri în șir indian (bietul oraș Vaslui ar trebui să reacționeze, să-și repare imaginea), șoferi băuți, accidente, incendii etc. Nimic despre cei care au prăduit țara, despre fața aceea de penis diabetic a ăluia cu marmora, vidatul fostului PDL. Să fie clar, nu am nimic cu nimeni. Doar constat ceea ce au constatat și alții mai pricepuți decât mine. Ni se bagă în ochi faptul că Regele Mihai e pe moarte, numai să nu ne uităm unde trebuie. Regele e mort din anul 1944. ”Prințului Duda” i-am prezentat o carte, acum câțiva ani, la Buzău. Am primit înjurături la greu, cum se spune, din partea peremiștilor de atunci. Duda nu merita gestul meu dezinteresat, pe care l-am făcut la rugămintea directorului de atunci al Bibliotecii Județene ”V. Voiculescu” din Buzău. Suntem într-o fundătură istorică foarte periculoasă. Într-o parte se află Dragnea și toți manglitorii de portofele proletare, dincoace, niște boieri ai umbrei, epoleți civili, familii întregi, din tată în fiu și Anaconde la prins șopârle. Noi suntem la mijloc, cum e mai rău, ca întotdeauna. Dacă nu (re)devenim o societate civilă morală, ăștia, Dragnea și ”dușmanii” lui, ne vor asezona între două felii de pâine de Kremlin cu varză de Bruxelles. Dacă aș avea o ”soluție”, aș desfășura-o aici. Nu am. Cert este că nu mai avem nevoie de comuniști. Și nici de legionari. Nu știu dacă Soroș e mai rău și mai urât decât Lucifer, dar cred că nici de el și de bacteriile sale financiare nu avem nevoie. Am citit undeva că românii au cel mai ridicat IQ din Europa. Cred că ”măsurătorile” nu s-au făcut în parlament. Cum să scăpăm de acești idioți care au pus căruța înaintea cailor. Mă tot întreb și îi întreb și pe alții. Eu am o singură părere. Când românii plecați în lume se vor întoarce acasă, se va termina cu vrăjeala. Din păcate, acum două zile, afându-mă într-un local public, într-un loc unde, zilnic, timp de aproximativ o jumătate de oră, îmi beau cafeaua de struguri, am asistat la o scenă de o schizofrenie dostoievskiană: La un moment dat, o huidumă de om, un preistoric, a început să agreseze chelnerii, ospătarii, bucătarii etc. Nu pot reproduce spusele acestui tip care, făcea așa de urât pentru că el venea din Austria, unde, după cum țipa din pomul cu banane, trăise vreo 12 ani. Cu cele patru clase primare cu tot. La gura lui: ”Sunteți niște jeguri. Voi, toți românii. Eu sunt austriac. Stați la distanță de mine când vă comand câte ceva. Eu plătesc. Faceți cum vreau eu. În Austria îmi stăteau ospătarii la picioare”. Cam așa ceva. Tipul fiind foarte solid, nu am îndrăznit să intervin, deși, ca om de rând, aș fi vrut să-i rup mutra. La un moment dat, când s-au adunat mai mulți angajați ai localului în jurul său, m-am dus la una dintre aceste doamne care servesc populația, i-am sărutat mâna și i-am mulțumit pentru ”servirea impecabilă”. Gorila austriacă a amuțit. Eu am plecat, apoi am aflat că preistoricul a făcut scandal și l-au luat ”mascații”. Am vrut să spun că imaginea urâtă a țării noastre nu se datorează numai politicienilor sau ”statului paralel”. Am ”exportat” mult mai multă prostie decât inteligență. Închipuiți-vă că se vor întoarce în țară vreun milion de astfel de neanderthalieni, neanderthspanioli, neanderthaustrieci etc. S-ar umfla amazonul feseneului. Punct și de la capăt. Totuși, înainte de punct, aș vrea să spun că, în campania electorală trecută, l-am sprijinit concret și corect pe Klaus Iohannis. Acum regret. Nu mai cred în nimic. Animalele sunt mai sănătoase în trai și obiceiuri decât noi, ”stăpânii planetei” . Punct!

Nota: Acest text e un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

Marin Ifrim

Ziua unui profesor de legendă! - STELIAN GRIGORE

  

STELIAN GRIGORE

Membru al Ligii Scriitorilor Români (2011), cetăţean de onoare al comunei Ţinteşti (2008)

   Stelian Grigore este veteranul literaturii buzoiene. După 44 de ani de muncă la catedră, la doar doi ani după pensionare, a debutat editorial, apoi a scris carte după carte, totodată implicându-se și într-o intensă activitate publicistică. În prezent, este senior editor al revistei Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău ”Cartelul metaforelor” și  director al ”Caietelor de la Țintești”. Aproape octogenar, scriitorul Stelian Grigore este un exemplu ideal de echilibru fizic și mental, vigoarea sa spirituală și bunătatea sufletească devenind un reper al moral pentru toți scriitorii din proximitatea acestuia. Ca profesor de limba și literatura română, dincolo de faptul că, prin fața catedrei sale, au ”defilat” zeci de copii, unii dintre aceștia fiind astăzi oameni cu cariere profesionale desăvârșite, am mai menționa că, printre acești elevi deosebiți, se află și actualul primar al comunei, Aurel Stoica,  ba chiar și primarul municipiului Buzău, inginerul Constantin Toma. Ca să nu mai vorbim de excepționala familie a domnului profesor, o familie clădită în jurul unui om pe cale de a deveni, încă din timpul vieții, cea mai frumoasă legendă a localității Țintești. Cu tot respectul cuvenit, reverențele noastre!

                                                                                                                        Marin Ifrim

FIŞĂ BIOBIBLIOGRAFICĂ

1. Data şi locul naşterii: 12 noiembrie 1938, în localitatea Puchenii Moşneni, jud. Prahova.

2. Părinţii: Constantin (căzut eroic la Cotul Donului, 1942) şi Constantina – ţărani.

3. Şcoli absolvite (pe etape):

·         1946-1950 – Şcoala primară din Puchenii Moşneni, jud. Prahova;

·         1950-1953 – Şcoala de 7 ani (gimnaziul) din Puchenii Mari, jud. Prahova;

·         1953-1957 – Şcoala Pedagogică de Băieţi Buzău;

·         1963-1966 – Facultatea de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic, Bucureşti;

4. Activitatea profesională:

            – Septembrie 1957-noiembrie 1957 – învăţător titular, la Şcoala de 4 ani, din satul Odăi, com. Puchenii Mari, jud. Prahova;

–        Noiembrie 1957 – noiembrie 1959 – satisfăcut serviciul militar la UM de tancuri Oradea;

–        Noiembrie 1959 – ianuarie 1960 – învăţător titular, la Şcoala de 8 ani din localitatea Puchenii Moşneni, jud. Prahova;

–        Ianuarie 1960 – ianuarie 1961 – director al Căminului cultural din localitatea Puchenii Moşneni, jud. Prahova;

–        Ianuarie 1961 – septembrie 1961 – învăţător titular la Şcoala generală din satul Pogonele, com. Ţinteşti, jud. Buzău;

–        Septembrie 1961 – septembrie 1970 – director la Şcoala generală din satul Pogonele, com. Ţinteşti, jud. Buzău;

–        Septembrie 1970 – februarie 1972 – profesor de limba şi literatura română la Şcoala generală din satul Pogonele, com. Ţinteşti, jud. Buzău;

–        Februarie 1972 – septembrie 1980 – director al Căminului cultural din Ţinteşti şi profesor de limba şi literatura română la Şcoala generală din satul Pogonele, com. Ţinteşti, jud. Buzău;

–        Septembrie 1980 – decembrie 1989 – director la Şcoala generală din satul Pogonele, com. Ţinteşti, jud. Buzău şi, respectiv, director al Căminului cultural din comuna Ţinteşti, jud. Buzău;

–        Ianuarie 1990 – martie 2001 – profesor de limba şi literatura română la Şcoala generală din satul Pogonele, com. Ţinteşti, jud. Buzău;

–        Din martie 2001 – pensionar.

5. Debut literar: „Expresul” nr. 4/12 martie 2003, Buzău

Volume publicate:

•    „Exerciţii de binecuvântare“, Ed. Anastasia-Ina, Buzău, 2003;

•    „Ţinteşti, rouă de Bărăgan“ (coautor), monografie, Editura Anastasia-Ina, Buzău,
2003;

•    „Un altar pentru tatăl meu“, versuri, Ed. Panfilius, Iaşi, 2004;

•    „Farmecul mărturisirii“, versuri, Ed. Panfilius, Iaşi, 2005;

•    „Păsăretul – o poveste a timpului pierdut“, catrene pentru cei mici despre cei mari, (2 ediţii), Ed. Panfilius, Iaşi, 2006, respectiv Ed. Editgraph, 2014;

•    „Negreşitele cărări“, versuri, Ed. Omega, Buzău, 2008;

•    „Momentul George Beldescu“ (coautor), 2 ediţii, Editura Rafet, Rm. Sărat, 2010, respectiv Ed. Editgraph, 2013;

•    „Dor şi dor“ (coautor), Editura Lorilav, Buzău, 2010;

•    „Elogii", (2 ediţii), Editura Rafet, Rm. Sărat, 2011;

•    „Morile văzduhului", Ed. Editgraph, Buzău, 2012.

Referinţe critice:

–        În periodice: „Expresul de Buzău“, „Opinia“, „Viaţa Buzăului“, „Renaşterea culturală“, „Amprenta“, „Armonii culturale“, „Ritmuri braşovene“, „Agora literară“, „Oglinda literară“;

–        În volume: Dumitru Ion Dincă – Consideraţii asupra literaturii buzoiene contemporane; Marin Ifrim – Nume şi cărţi; Tudor Cicu – Asediul cuvintelo; Anda Dejeu – Dicţionar bibliografic al Ligii Scriitorilor Români; Lumini în cascada timpului – antologie (ediţie îngrijită de Viorica Popescu).

Aprecieri critice

  

„(...) La Stelian Grigore, cuvântul e «comoara amintirii,  e sabia vindecătoare... e însăşi oglinda magică» prin care acest vrăjitor amânat îşi trece poemele spre câmpiile eterne ale gloriei la care visează fiecare poet. (...) Stelian Grigore vede în cuvinte puterea vindicativă şi terapeutică a acestui suflet al nostru, pustiit de amărăciunile destinului. Poezia, iată, îl naşte a doua oară şi-l transformă într-o stea a câmpiei Buzăului, spre a lumina de-a pururi ferestrele cititorilor săi, martori ai clipei că, veşnicia l-a legat cu tot ce a scris, «în linişte şi armonie», de satul său“. (Tudor Cicu, Elogii pentru Măria Sa, Cuvântul – Almanahul „Renaşterea buzoiană“ 2012)

* * *

,,(...) Cea dintâi impresie pe care o transmite scrisul lui Stelian Grigore este că poezia se mai face şi din sentimente, precum, într-un cunoscut banc cu evrei, vinul din struguri. Esenţializată, această poezie muzicală are puritatea şi simplitatea rugăciunii şi sinceritatea spovedaniei neîntrerupte. Prin cuvinte şi descântec, stihuitorul coboară inspirat în paradisul copilăriei şi reuşeşte sa retrăiască plenar bucuriile de atunci ale comuniunii cu firea în care fiorul religios se păstrează nealterat. Poetul crede necondiţionat în magia Cuvântului dintâi, atoateziditor, aducător de iubire de semeni şi luminător întru Mântuire. (...) Poemele lui Stelian Grigore sunt în esenţa lor intimă expresii şi mesaje ale bucuriei de a exista şi de a trăi din plin ceasul împlinirilor de destin pe toate planurile: biologic, familial, cultural social şi civic. Iar poetul e mândru că nimeni dintre ai lui, înaintaşi şi urmaşi, n-a făcut şi nu face degeaba umbră pământului. Şi nu-i deloc puţin lucru să conştientizezi că ţi-ai dat obolul, ştiut sau neştiut, la armonia lumii". (Ion Roşioru, „Stelian Grigore, un poet aflat la ceasul împlinirilor“ – Almanahul „Renaşterea buzoiană“,  2013)

* * *

„Am în faţă versurile lui Stelian Grigore, un poet cu contract legal şi pe durată nedeterminată cu limba şi literatura română, profesor venerabil, om cu cetăţenia Cerului în respiraţie, un fel de fiinţă „celesterrată" în relaţia sa cu ceilalţi, iertată să-mi fie această sintagmă. Domnul profesor s-a născut întrun sat prahovean. Sub alt Cer, cum s-ar zice. Acum mai bine de cinci decenii s-a ţintuit la Ţinteşti, la Buzău. În curând, pe 4 decembrie 2010, dacă nu mă înşel, aniversează 50 de ani de când acesta i-a oferit soţiei sale, doamna Ioana, verigheta infinitului albastru şi înalt de Ţinteşti. Scriu aceste rânduri cu un uşor accent de frustrare. Constat că eu nu mi-am iubit satul natal cum îşi iubeşte domnul profesor satul care l-a adoptat necondiţionat, pentru care a făcut tot ce poate face un om deosebit, sincer, corect, subiectiv şi obiectiv în egală măsură, în cele din urmă fiind declarat „Cetăţean de Onoare" al localităţii. Pe scurt, domnul Stelian Grigore a adus cu el, la Ţinteşti, Cerul copilăriei sale, un Cer senin tot timpul, înalt şi sfânt. Cum să nu preţuieşti un astfel de om, cum să nu crezi că Cerul are rădăcini în pământ şi că pământul e o prelungire a Cerului? Mă înclin în faţa unui astfel de om şi sunt convins că din risipa sa spirituală şi sufletească cernută peste noi tot timpul, prin aceste mori ale văzduhului, nu vom albi zadarnic la tâmple." (Marin lfrim, prefaţă la „Dor şi Dor“, Editura Lorilav, Buzău, 2010)

* * *

Dl prof. Stelian Grigore este un exemplu deja notoriu că dascălii ar putea să se dedice mult mai mult scrisului şi conservării memoriei comunităţilor în al căror epicentru intelectual şi cultural locuiesc, indiferent că fac literatură ori eseistică şi indijerent de ecoul trudei lor în labirintul aprecierilor critice imediate. îndrăznesc să spun, prin încurajarea unor astjel de demersuri literar-didactice, că există o categorie intelectuală mai presus de marii scriitori, o clasă de elită din care face parte şi dl. Stelian Grigore, în faţa căreia toate orgoliile şi pretinsele superiorităţi estetice pălesc şi care atrage,în schimb, respectul nostru necondiţionat. În faţa lui Aron Pumnul, Bădiţa Vasile, Domnu Trandafir ş.a.m.d., oameni de meserie mari educatori, probabil şi ei cu petele lor solare mai mult sau mai puţin vizibile, te înclini obligatoriu fie că te numeştiEminescu, Creangă, Sadoveanu. (Nistor Tănăsescu, Postfaţă „Păsăretul“, Ed. Panfilius, Iaşi, 2006)

* * *

Cu volumul „Un altar pentru tatăl meu", Stelian Grigore încalcă legile nescrise ale dăscăliei. Adică scrie curat româneşte, încărcat de nobleţea fiinţei Domniei Sale pentru noi toţi, ceilalţi. „întâi a fost Cuvântul,/ Cuvântul ziditor/ Al tuturor/ Celor ce se văd/ Şi nu se văd./ Cuvântul e lumina vieţii,/Cuvântul este pretutindeni:/ în noi,/ Lângă noi/ Deasupra noastră,/ Cuvântul este al meu,/ Al tău,/ Al tuturor,/ Cuvântul este/ Tatăl nostru din cer,/ Noi suntem fiii Cuvântului" (Fiii Cuvântului). Vă mărturisesc faptul că atâtea texte de pretinşi poeţi am citit încât limpezimea de cristal a acestui poem am curajul să afirm că reprezintă un status-quo al iertării nepărtinitoare. Stelian Grigore, Omul şi Profesorul, nu se dezminte şi ne recompune o strategie umilitor-ironică, suav-apodictică asupra a ceea ce înseamnă mesaj şi dăruire. (Dumitru Ion Dincă, „Stelian Grigore – Dascălul şi animatorul cultural, dar şi poetul de aleasă vibraţie sufletească", în „Opinia"/ 13 noiembrie 2007, p. 6)

                                     Selecție realizată de Nistor Tănăsescu